PIN NEGRU, PIN AUSTRIAC

PINUS NIGRA Arn.

IMPORTANŢĂ

Specie exotică, fiind un arbore cu înălţimi ce pot atinge 40 m.
La noi, s-au creat plantaţii cu pin negru, mai ales în Transilvania.
În general, pinul negru a fost tratat ca arbore de spaţii verzi, precum şi pentru împădurirea terenurilor degradate din apropierea oraşelor şi satelor, pe versanţi repezi, accidentaţi, pe islazuri degradate etc.
Din punct de vedere climatic, se dovedeşte foarte puţin exigent, el putând vegeta pe soluri grele argiloase, pe versanţi repezi calcaroşi, expuşi încălzirii excesive şi uscăciunii.
Are un temperament de lumină, protejând mai bine solul decât pinul silvestru.

CARACTERE MORFOLOGICE

Specie exotică, fiind un arbore de mărimea a I-a, cu înălţimi ce pot atinge 40 m. Culoarea negricioasă a scoarţei, lujerilor şi acelor au determinat denumirea de pin negru.
Înrădăcinarea este mai puţin profundă decât la pinul silvestru, pivotant-trasantă.
Tulpina dreaptă, cu verticile regulate şi cu un elagaj greoi.
Scoarţa cenuşie negricioasă, cu ritidom timpuriu, gros, larg crăpat.
Lemnul are duramen brun-roşcat, canale rezinifere rare, calitate inferioară celui de pin silvestru.
Coroana piramidală, deasă, la bătrâneţe tabulară; pe terenuri pietroase, superficiale coroana este turtită şi tulpina strâmbă şi răsucită.
Lujeri foarte groşi, bruni-negricioşi, glabri; muguri cilindrici, brunicenuşii, mari de 12-24 mm, răşinoşi.
Acele sunt câte două în teacă (figura 15), de 8-14 cm, rigide, ascuţite, drepte sau uşor curbate spre lujer, verzi-închis; formează un frunziş mai des decât la pinul silvestru şi durează 4-6 ani.
Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenţi galbeni, la rândul lor grupaţi în buchete, iar cele femele sunt conuleţe roşii-violacei.
Conurile, grupate câte 2-4, stau aproape perpendicular pe lujer, sunt sesile, ovoid-conice, 5-8 cm, simetrice, brune-gălbui lucitoare; marginea superioară a solzului este aproape rotunjită, apofiza proeminentă, la mijloc cu umbelic prevăzut la solzii superiori cu un ghimpe scurt.
Seminţele sunt mari, 5-6 mm, aripate, brune, uneori pestriţe, cu o aripă neagră strălucitoare, la 1 kg intrând circa 50.000 bucăţi.
Maturaţia este bienală, iar conurile se desfac în primăvara anului al treilea. Puterea germinativă este de 40-60%. Maturitatea intervine la 20-30 ani, iar periodicitatea fructificaţiei este de 2-3 ani.
Creşterile sunt destul de mari, din al treilea an mai slabe decât la pinul silvestru.
Longevitatea pinului negru este de 500-600 ani.

AREAL

Arealul general al pinului negru este cantonat în Africa de Nord, jumătatea estică a Peninsulei Iberice, sud-vestul Franţei, Corsica, Sicilia, Alpii Italiei şi Austriei, Bosnia, Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Turcia. Din toate aceste ţinuturi cele mai mari suprafeţe le ocupă în Spania şi Turcia.
Ca subspecie apare în Crimeea şi Banat.
La noi, s-au creat plantaţii cu pin negru, mai ales în Transilvania. În general, pinul negru a fost tratat ca arbore de spaţii verzi, precum şi pentru împădurirea terenurilor degradate din apropierea oraşelor şi satelor, pe versanţi repezi, accidentaţi, pe islazuri degradate etc.

CERINŢE ECOLOGICE

Pinul negru este o specie cu amplitudine climatică mai limitată faţă de pinul silvestru: este o specie de climate calde, mediteraneene, cu îngheţuri târzii rare.
În acest context climatic se dovedeşte foarte puţin exigent, el putând vegeta pe soluri grele argiloase, pe versanţi repezi calcaroşi, expuşi încălzirii excesive şi uscăciunii.
Are un temperament de lumină, protejând mai bine solul decât pinul silvestru.