STEJAR ROŞU

QUERCUS RUBRA L.

IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ ŞI ECOLOGICĂ

Lemnul este moale, se aşchiază prin debitare, are duramen neevident albicios.
Are multiple întrebuinţări: lemn construcţie, mobilă, celuloză, chibrituri, lemn de rezonanţă.
Bradul are un lemn de calitate, însă este inferior celui de molid.
Bradul este producător de substanţe tanante, dar mai ales de răşină, din scoarţa tânără extrăgându-se “răşina de Strassburg”.
Bradul este un foarte bun ameliorator edafic, atât prin litiera sa, cât şi prin capacitatea sistemului de înrădăcinare de a „lucra” solul.
Şi nu în ultimul rând, arborii acestei specii constituie un element de rezistenţă în interiorul arboretelor, în calea vântului.

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore exotic, de mărimea a I-a, în staţiuni favorabile putând depăşi 30 m înălţime şi 1 m diametru.
Înrădăcinarea este profundă, cu numeroase rădăcini laterale subţiri.
Tulpină dreaptă, cilindrică, bine elagată în masiv strâns.
Scoarţa cenuşiu-verzuie, mult timp netedă şi subţire, spre maturitate formează crăpături distanţate ca la tei.
Lemnul este cafeniu deschis, cu inele anuale mari, de calitate inferioară în raport cu stejarul sau gorunul.
Coroană mare, cu frunziş bogat, iar lujerii sunt roşii-bruni, lucitori, muchiaţi, cu lenticele gălbui.
Muguri alterni, roşcaţi, lucitori, ovoconici, cu numeroşi solzi, depărtaţi de lujer.
Frunze de 11-22 cm, lobate, cu lobii adânciţi până la mijlocul jumătăţii limbului, scurt şi neregulat lobulaţi şi terminaţi cu vârfuri prelungite; pe faţă sunt verzi închis, iar pe dos verzi deschis cu smocuri de peri ruginii în axila nervurilor; toamna devin pieloase şi se colorează în galben apoi în roşu, foarte decorativ.
Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenţi, iar cele femele câte două la subsuoara frunzelor, apar pe lujerii în curs de creştere.

Fructele (ghindele) sunt achene scurt pedunculate, lat ovoide, 2 cm, cu tegumentul gros, aşezate cam 1/3 într-o cupă conică sau în formă de taler (Q. r. var. maxima).
Maturaţia este bienală, ghindele se coc prin septembrie-octombrie, în toamna primului an fiind de mărimea unui mugure; maturitatea este la 25-30 ani, iar periodicitatea fructificaţiei o dată la 2-3 ani, fructificaţiile fiind abundente.
Longevitate – circa 300 ani.

AREAL. CERINTE ELCOLOGICE

Specie originară din America de Nord, unde vegetează în sud-estul Canadei, formând arborete pure sau amestecuri cu pinul strob şi nucul negru.
În România este introdus în culturi forestiere (Mihăieşti, Lipova, Râşnov, Cristian-Braşov, Sabed-Mureş) şi în scop ornamental, fiind utilizată în special Q. r. var. maxima.
Are o largă amplitudine climatică, fapt ce a determinat introducerea speciei de la câmpie până în zona montană inferioară; ea este reprezentată prin multe ecotipuri adaptate la climate continentale sau nordice, cel mai recomandat fiind Q. r. var. maxima, care reclamă un climat continental călduros.
La noi, specia dă rezultate bune în subzona făgetelor de deal şi a celor montane, iar la câmpie doar în condiţii de precipitaţii bogate. Reclamă soluri fertile, afânate, uşoare, cu umiditate suficientă; pe soluri sărace, argiloase, compacte, în climate reci are o creştere înceată. Suportă umbrirea mai bine decât celelalte specii indigene de stejar. Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m.
În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.

CERINŢE ECOLOGICE

Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii.
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului. Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Bt pseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa.
În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător.
Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea
atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi.
Pe soluri uscate bradul vegetează slab, seusucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile.
Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile.
Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă.

VĂTĂMĂRI

La altitudini mici, bradul are lemn poros fapt ce determină slaba rezistenţă şi apariţia rupturilor de vânt şi de zăpadă.
Pe arborii bătrâni apare vâscul (Viscum album), întotdeauna ca dăunător secundar, acesta instalându-se pe arborii deja debilitaţi. Puieţii sunt roşi de vânat.
Ca insecte Epiblema nigricans roade mugurii, iar Cacoecia murinana roade acele.În ultimele decenii a apărut fenomene de uscare a bradului ca urmare a unor cauze complexe (secetă prelungită, poluare, cultură în afara arealului etc.) în ocoalele silvice Marginea, Solca, Gura Humorului, Râşca, Tg. Neamţ etc. Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.