PLOP TREMURĂTOR

POPULUS TREMULA L.

!!! DE REȚINUT !!!

Din frunzele, scoarța sau mlădițele tinere ale plopului tremurător se extrage acid acetilsalicilic care are efect antifebril, antireumatic și de alinare a durerii și care este folosit de industria farmaceutică pentru producerea unor medicamente ca aspirină, ibuprofen etc.
În industrie Lemnul lui este apreciat, fiind ușor și adecvat pentru producerea de rachete de tenis, scobitori, chibrituri.

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore indigen, de talie mijlocie, în staţiuni favorabile putând atinge 30 m înălţime, şi 1.5 m diametru.
Înrădăcinarea este superficială, cu rădăcini laterale numeroase, lungi şi subţiri ce ajung la 20 m de tulpină. Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată în masiv.
Scoarţa cenuşiu-verzuie-albicioasă, mult timp netedă; la bătrâneţe formează un ritidom negricios, adânc brăzdat.
Lemn moale, alb-cenuşiu, moale, elastic, mai omogen şi mai fin decât la plopul alb.
Coroana este rotundă, rară, luminoasă, cu vârful ramurilor cu tendinţă ascendentă.
Lujerii sunt glabri, lucitori, brun-roşcaţi, cu lenticele lunguieţe.
Muguri alterni, ovo-conici, 6-7 mm, cu vârf puternic ascuţit, brun-roşcaţi, lucitori, alipiţi de lujer, 3-4 solzi.
Frunzele au peţiol lung până la 8 cm, puternic turtit lateral, ceea ce face ca frunzele să tremure la cea mai mică adiere de vânt; sunt de două feluri:
- cele de pe lujeri lungi 3-8 cm, subrotunde până la ovate, la vârf rotunjite sau ascuţite, la bază trunchiate sau cordate, pe margini sinuat-crenate, în tinereţe mătăsos-păroase, apoi glabre,
- cele de pe lăstari şi cele de pe exemplarele tinere mult mai mari, 10-15 cm, ovat-triunghiulare, pe dos pubescente.
Flori dioice, grupate în amenţi mai mari decât la plopul alb, 10-15 cm, des şi lung păroşi, cenuşii; scvamele palmat-laciniate, cu cili lungi şi deşi. Înfloreşte anual, martie-aprilie, înaintea înfrunzirii.
Fructe – capsule ce se coc prin mai, iar seminţele sunt mici, egretate.
Drajonează puternic, lăstăreşte slab şi se butăşeşte prin butaşi de rădăcină.
Ca longevitate, plopul tremurător trece puţin peste 100 ani.

AREAL. CERINȚE ECOLOGICE

Plopul tremurător are un areal larg, în Europa şi Asia, trecând dincolo de 70° latitudine nordică, iar spre sud ajunge în nord-vestul Africii.
În România, apare frecvent în zona montană, în molidişuri la 1600 m altitudine, dar coboară la dealuri şi câmpie.
Este o specie nepretenţioasă faţă de condiţiile staţionale, rezistând la iernile lungi şi geroase, la amplitudini termice mari şi are un temperament de lumină, fiind astfel o specie rustică: SPECIE PIONIERĂ.
Este puţin pretenţios faţă de sol, creşte bine pe soluri de pantă, cu regim normal de umiditate, la munte şi la deal. Are o vitalitate sporită pe soluri bogate, fertile, cum sunt cele de pe rocile vulcanice. Creşte bine şi pe soluri acide, sărăturoase sau alcaline, dar evită solurile uscate, cu substrat gresos.
În staţiuni cu apă stagnantă creşte slab, iar în turbării plopul tremurător lipseşte.
Ecotipuri:
- cel din nordul arealului şi la altitudini mari (tulpini drepte, coroană zveltă),
- cel din sudul şi centrul Europei (trunchiuri sinuoase, coroana răsfrântă).
Din frunzele, scoarța sau mlădițele tinere ale plopului tremurător se extrage acid acetilsalicilic care are efect antifebril, antireumatic și de alinare a durerii și care este folosit de industria farmaceutică pentru producerea unor medicamente ca aspirină, ibuprofen etc.
În industrie, lemnul lui este apreciat, fiind ușor și adecvat pentru producerea de rachete de tenis, scobitori, chibrituri.

CERINŢE ECOLOGICE

Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii.
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului. Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Bt pseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa.
În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător.
Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea
atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi.
Pe soluri uscate bradul vegetează slab, seusucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile.
Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile.
Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă.

VĂTĂMĂRI

La altitudini mici, bradul are lemn poros fapt ce determină slaba rezistenţă şi apariţia rupturilor de vânt şi de zăpadă.
Pe arborii bătrâni apare vâscul (Viscum album), întotdeauna ca dăunător secundar, acesta instalându-se pe arborii deja debilitaţi. Puieţii sunt roşi de vânat.
Ca insecte Epiblema nigricans roade mugurii, iar Cacoecia murinana roade acele.În ultimele decenii a apărut fenomene de uscare a bradului ca urmare a unor cauze complexe (secetă prelungită, poluare, cultură în afara arealului etc.) în ocoalele silvice Marginea, Solca, Gura Humorului, Râşca, Tg. Neamţ etc. Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.