MESTEACĂN

BETULA PENDULA Roth.

!!! DE REȚINUT !!!

  • Seva de Mesteacăn 100% naturală, este un adevarat elixir de sănătate,  seva de mesteacăn este eficientă în tratarea diferitelor boli, având și capacitatea de a purifica și a modifica starea energetica a organismului nostru.
  • Compozitia sevei de mesteacăn Principalii compuși ai sevei sunt glucoza și fructoza, derivați terpenici, vitamina C și o serie întreagă de minerale valoroase: calciu, fosfor, cupru, magneziu, potasiu, mangan, zinc, sodiu și fier. De asemenea, seva mai conține: ​​acizi organici, uleiuri esențiale, volatile, taninuri, saponine, vitamine și substanțe biologic active.
  • Coaja este bogată în betulină și acid betulinic, folosit pe scară largă în industria farmaceutică. Coaja de mesteacăn, ruptă în fâșii și înmuiată în apă fierbinte, poate fi folosită pentru imobilizarea articulațiilor sau a brațelor fracturate. Răcită, devine foarte tare.
  • Din lemn de mesteacăn se produc scobitori de calitate.

CARACTERE MORFOLOGICE

  • Arbore indigen, de mărimea a II-a, uneori arbust.
  • Înrădăcinarea este la început pivotantă, iar după 6-8 ani sub colet se produce o gâlmă cu muguri adventivi din care iau naştere numeroase rădăcini trasante.
  • Tulpina este zveltă, lăţită la bază, uneori cu neregularităţi de creştere.
  • Scoarţa în tinereţe albă şi netedă (figura 39), cu periderm exfoliabil în fâşii circulare; la bătrâneţe se formează la bază un ritidom negricios, pietros, adânc crăpat.
  • Lemnul fără duramen evident, alb-gălbui, destul de fin, lucios, moale, omogen, putrezeşte extrem de uşor în aer liber, la variaţii de umiditate.
  • Coroana este neregulată, afânată, cu numeroase ramuri subţiri ce poartă lujerii pendenţi.
  • Lujeri subţiri, flexibili, glabri, presăraţi cu verucozităţi albicioase mai ales cei din partea superioară a coroanei sau cei de la exemplarele tinere.
  • Muguri alterni, ovoid-conici, bruni, 2-4 solzi, obişnuit vâscoşi datorită unei secreţii ceroase.
  • Frunze romboidal-triunghiulare, 4-7 cm, lipicioase la început ca şi lujerii, peţiol de 2-3 cm.
  • Flori unisexuat monoice, grupate în amenţi, cei masculi se formează în vara precedentă, uşor incovoiaţi şi stau câte 2-3 atârnând de vârful lujerilor; cei femeli dau primăvara odată cu înfrunzirea şi au aspectul unor conuleţe erecte.
  • Fructele sunt samare foarte mici şi uşoare, prevăzute cu 2 aripioare de 2-3 ori mai mari decât sămânţa, iar în vârf păstrează stilele; la 1 kg intră circa 5.000.000 fructe.
  • Maturaţia este anuală, prin iulie-august, germinaţia la 4-5 săptămâni de la semănare. Periodicitate este anuală, iar puterea germinativă este redusă (20-30%), dar este compensată de numărul mare de fructe.
  • Maturitatea survine de timpuriu, pe la 10 ani. Lăstăreşte bine, dar numai în tinereţe, contându-se numai pe regenerarea din sămânţă.
  • Longevitate – rar depăşeşte 100 ani.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

 

  • Mesteacănul are un areal larg, comparabil cu al plopului tremurător, în Europa de la Atlantic până în Siberia şi Altai, iar în nord urcă până dincolo de Cercul Polar; în sud coboară până în Apenini şi Balcani, iar spre est ajunge până în stepa rusească.
  • În România apare frecvent în parchete tăiate ras, locuri deschise, pe stâncării, din zona colinară până în zona montană superioară.
  • La munte poate depăşi 1500 m altitudine, iar la câmpie poate coborî sub 250 m (Filiaşi, Piscu-Tunari, Hanu Conachi, Ciurea-Iaşi).
  • Optimul de vegetaţie este în pădurile de deal, făgetele montane, amestecurile fag-răşinoase mai ales în Carpaţii Orientali.
  • Fiind o specie cu un areal atât de larg, mesteacănul este reprezentat prin intermediul a câtorva rase geografice: cele din ţinuturile siberiene, nordice, atlantice, baltice, din Apenini, Balcani, sudul Rusiei. Acestea se pot identifica din punct de vedere ecologic prin intermediul ecotipurilor climatice: mesteacănul de câmpie, mesteacănul de mare altitudine.
  • Ca ecotipuri edafice, trebuie de precizat: mesteacănul de soluri relativ uscate şi mesteacănul de turbărie.
  • Mesteacănul este o specie cu o foarte largă amplitudine ecologică (oarecum similar pinului silvestru), într-un cuvânt este o specie pionieră.
  • Are un pronunţat caracter de lumină (primul dintre foioase), cu exigenţe pedoclimatice reduse. Se dezvoltă bine pe soluri profunde, dar şi pe cele superficiale, se instalează în turbării, soluri uscate, pe cele eutrofe, calcaroase, gresii etc.
  • Manifestă vitalitate ridicată pe solurile uşoare, silicioase, cu regim de precipitaţii abundente. Climatele stepice, aride, solurile compacte şi uscate nu îi priesc.