CASTAN BUN

CASTANEA SATIVA Mill.

!!! DE REȚINUT !!!

În România, castanul bun vegetează în regiunile cu climat blând: depresiunea subcarpatică a Olteniei (Tismana, Polovragi, Baia de Aramă etc.) şi nordvestul ţării (Baia Mare, Baia Sprie, etc.); cultura castanului a fost extinsă în Transilvania, Oltenia.
Fructele, care sunt foarte gustoase, sunt utilizate ca ingredient ales de către fabricanții de ciocolată și delicatese, fiind frecvent coapte sau prăjite. Sub forma lor prăjită sunt foarte apreciate în Franța, Italia și, mai ales, în Corsica.
Coacerea sau prăjirea se pot face fie integral, fie sub formă granulară, obținându-se un fel de făină, din care se realizează piureul de castane.
Există o varietate de mămăligă corsicană (denumită polenta sau pulenta) care folosește ca ingredient de bază făină dulce de castane comestibile.
Lemnul arborelui este frumos și durabil, fiind folosit la confecționarea de mobilă, butoaie, material pentru garduri sau chiar ca material de grinzi pentru acoperișul clădirilor, așa cum ar fi în Alpujarra, Spania.
Datorită tendinței lemnului de a crăpa în lung și de a se curba accentuat în timp, folosirea sa la piese mari de lemn este limitată. Coaja arborelui este o sursă importantă de tanin.

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore indigen (după unii autori specie subspontană), de mărimea a Ia, putând atinge 30 m înălţime şi 1.5-2 m diametru.
Înrădăcinarea la început tipic pivotantă, dezvoltă apoi ramificaţii laterale puternice ce pătrund adânc în sol.
Tulpina este dreaptă, cilindrică; la noi creşte izolat sau în arborete rărite, astfel încât la bătrâneţe exemplarele au tulpini groase, înălţimi reduse, coroana deasă, lăbărţată, şi ramuri joase, larg dezvoltate.
Scoarţa este netedă, cenuşiu-verzuie, cu pete mici albicioase, la bătrâneţe cu ritidom brun-închis adânc crăpat.
Lemnul de calitate superioară, comparabil cu al stejarului şi gorunului, cu duramen larg brun-închis, cu numeroase întrebuinţări.
Lujerii muchiaţi, glabri, nelucitori, cu lenticele rare albicioase.
Muguri alterni, turtit-ovoizi, acuţi, obişnuit cu doi solzi roşcaţi ciliaţi pe margine, deplasaţi lateral faţă de cicatrice.
Frunze – mari, 10-15 cm, oblong lanceolate, acuminate, pe margine cu dinţi rari lung spinoşi, nervaţiune proeminentă.
Flori unisexuat monoice, apar prin iunie, cele mascule sunt grupate în amenţi erecţi, galbeni, lungi de 10-30 cm, iar cele femele stau câte 2-3 la baza amenţilor masculi, înconjurate de un involucru verde cu spini lungi.
Fructele (castane) sunt achene de 2-3 cm, brune, câte 1-3 închise complet în involucrul transformat într-o cupă globuloasă acoperită cu ghimpi deşi; se coc prin octombrie, când se desfac în 4 valve.
Maturitatea survine la arborii crescuţi izolat după 20-25 ani, iar la cei din masiv, la 40-60 ani. Periodicitatea fructificaţiei este anuală şi abundentă, puterea germinativă este de 50-60%, iar germinaţia hipogee.
Producţia de fructe la 70 ani este de câteva tone la hectar.

Lăstăreşte puternic până la 80-100 ani, drajonează destul de bine.
Creşterea este înceată la început, dar se activează după 10-15 ani.
Longevitate – foarte mare, până la 1200 ani.

AREAL

Castanul bun are origine mediteraneană, fiind răspândit în Europa, din Spania până în Peninsula Balcanică, trece în Asia Mică, Caucaz şi nordvestul Africii (Maroc, Algeria, Tunisia).
În România, el vegetează în regiunile cu climat blând: depresiunea subcarpatică a Olteniei (Tismana, Polovragi, Baia de Aramă etc.) şi nordvestul ţării (Baia Mare, Baia Sprie, etc.); cultura castanului a fost extinsă în Transilvania, Oltenia.
Castanul bun este o specie tipică de climat mediteranean, cald şi umed, ferit de îngheţuri puternice şi geruri mari. Se dezvoltă bine pe soluri formate pe roci vulcanice, şisturi cristaline, bogate în feldspaţi potasici, afânate, aerisite, permeabile; este specie calcifugă.
Are un temperament de umbră, apropiat de cel al carpenului.
Se poate cultiva împreună cu cvercineele, mai ales în vestul ţării.

CERINŢE ECOLOGICE

Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii.
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului. Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Bt pseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa.
În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător.
Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea
atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi.
Pe soluri uscate bradul vegetează slab, seusucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile.
Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile.
Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă.

VĂTĂMĂRI

La altitudini mici, bradul are lemn poros fapt ce determină slaba rezistenţă şi apariţia rupturilor de vânt şi de zăpadă.
Pe arborii bătrâni apare vâscul (Viscum album), întotdeauna ca dăunător secundar, acesta instalându-se pe arborii deja debilitaţi. Puieţii sunt roşi de vânat.
Ca insecte Epiblema nigricans roade mugurii, iar Cacoecia murinana roade acele.În ultimele decenii a apărut fenomene de uscare a bradului ca urmare a unor cauze complexe (secetă prelungită, poluare, cultură în afara arealului etc.) în ocoalele silvice Marginea, Solca, Gura Humorului, Râşca, Tg. Neamţ etc. Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.