PALTIN DE MUNTE

ACER PSEUDOPLATANUS L.

IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ ŞI ECOLOGICĂ

  • Paltinul este considerat ca arborele cu cea mai înaltă vibrație sonoră. Denumit și „paltinul care cântă”, arborele matur are mare căutare printre lăutarii din Bihor. Din el sunt confecționate celebrele viori cu goarnă.
  • Este o specie meliferace are un temperament de lumină, dar poate suporta

    şi o oarecare umbrire (datorită mozaicului foliar).

CARACTERE MORFOLOGICE

  • Arbore indigen de mărimea I, cu înălţimi ce pot atinge 30-40 m.
  • Înrădăcinarea este puternică, pivotant-trasantă.
  • Tulpina estedreaptă, bine elagată în masiv, la arborii izolţi cu trunchi scurt.
  • Scoarţa cenuşie, mult timp netedă, formează după 30-40 ani un ritidom brun-cenuşiu exfoliabil în plăci mari neregulate.
  • Lemn de calitate superioară, alb-gălbui, fără duramen vizibil.
  • Coroană largă, ovoidă, neregulat întreruptă.
  • Lujeri viguroşi, brun-verzui deschişi, glabri, cu lenticele.
  • Muguri opuşi, ovoizi, depărtaţi de lujer, cu solzi verzi tiviţi pe margine cu o dungă brună; cel terminal este mai mare, iar cei laterali uniţi printr-o linie stipelară orizontală.
  • Frunze mari, de 12-20 cm, penta-palmat-lobate, cu lobi acuminaţi ce au margine crenat-serată, cu sinusuri înguste şi ascuţite, pe dos glauce, păroase doar la început; peţiolul de 5-15 cm nu conţine suc lăptos.
  • Flori poligame, andromonoice, verzui-gălbui, grupate în panicule bogate pendente, de 5-15 cm şi apar după înfrunzire.
  • Fructele sunt disamare, cu nucule convexe şi aripi de 3-6 cm, unite sub un unghi ascuţit sau drept.
  • Fructificaţia apare de la 30-40 ani în masiv, aproape anual şi abundent, iar maturarea are loc prin septembrie.
  • Creşterile sunt foarte viguroase, rapide în tinereţe, la 30 ani sunt similare fagului sau gorunului de 50-60 ani (aceştia îl egalează la 100-120 ani).
  • Longevitatea paltinului de munte este de 400-500 ani.
  • Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenţi groşi şi alungiţi, gălbui, iar cele femele sunt cilindrice, verzui, aşezate spre vârful coroanei; ele apar prin aprilie-iunie, funcţie de altitudine şi expoziţie.
  • Conuri erecte, cilindrice, 10-20 cm, brune; solzi lăţit-rotunjiţi sub formă de sapă, cu pete de răşină, iar bracteile sunt vizibile, răsfrânte peste solzii inferiori.
  • Maturaţia are loc în toamna primului an, prin septembrie-octombrie; după coacere, seminţele se împrăştie, iar solzii cad şi rămâne doar axul conului. Acesta este motivul pentru care se recoltează conurile puţin înainte de coacere.
  • Seminţele sunt mari, 7-9 mm, triunghiulare, gălbui-brune concrescute cu o aripioară mare de care se rup neregulat.
  • Tegumentul este prevăzut cu pungi de răşină care conţin terebentină aromat mirositoare.
  • La 1 kg intră circa 23.000 seminţe dezaripate. Puterea germinativă este de 30-50% datorită alterării terebentinei din tegument, iar germinaţia este epigee, plantula având 5-6 cotiledoane.
  • Maturitatea izolat 30 ani, în masiv intervine la 60-70 ani.
  • Creşteri în primul an 5-6 cm şi un verticil de ace, verticilul de muguri
    se formează în anul al III-lea, iar cel de ramuri în anul al IV-lea.
  • Productivitatea la 100 ani este de 10-12 m3 /an/ha. Longevitatea până la 800 ani.

AREAL

  • Arealul general este localizat în Asia de Vest, Europa Centrală şi de Sud, depăşind 55° latitudine nordică. În România specia se cantonează în regiunea colinară şi montană (până la 1500-1600 m altitudine), diseminat apărând în şleaurile de deal şi molidişuri, izolat în rariştile subalpine, pe grohotişuri montane.
  • Uneori paltinul de munte are comportament de specie pionieră, instalându-se pe conuri de dejecţie înaintea fagului.
  • Preferă climatul umed şi răcoros specific zonei montane, dar poate suporta şi climate calde, uscate (zona de deal); îngheţurile târzii îi produc vătămări.
  • Specia este pretenţioasă faţă de sol, creşte viguros pe soluri fertile, afânate, reavene chiar umede. Solurile formate pe substrate calcaroase, de conglomerate poligene sau roci vulcanice determină, de asemenea, creşteri semnificative.
  • Temperamentul paltinului de munte este de lumină, dar poate suporta şi o oarecare umbrire (datorită mozaicului foliar).

CERINŢE ECOLOGICE

  • Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii.
  • Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului. Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Bt pseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa.
  • În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător.
  • Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea
    atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi.
  • Pe soluri uscate bradul vegetează slab, seusucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile.
  • Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile.
  • Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă.

VĂTĂMĂRI

  • La altitudini mici, bradul are lemn poros fapt ce determină slaba rezistenţă şi apariţia rupturilor de vânt şi de zăpadă.
  • Pe arborii bătrâni apare vâscul (Viscum album), întotdeauna ca dăunător secundar, acesta instalându-se pe arborii deja debilitaţi. Puieţii sunt roşi de vânat.
  • Ca insecte Epiblema nigricans roade mugurii, iar Cacoecia murinana roade acele.În ultimele decenii a apărut fenomene de uscare a bradului ca urmare a unor cauze complexe (secetă prelungită, poluare, cultură în afara arealului etc.) în ocoalele silvice Marginea, Solca, Gura Humorului, Râşca, Tg. Neamţ etc. Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.